imagine imagine imagine
Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020
No icon

Ilie Năstase s-a însurat a cincea oară!

”Am renunțat la divorț, dar i-am pus condiții!”

Ilie Năstase (73 de ani), personaj activ și în lumea fotbalului, s-a însurat pentru a cincea oară, de data aceasta a făcut cununia religioasă cu Ioana Simion, deși în urmă cu două săptămâni se vorbea de un divorț. Cei doi sunt căsătoriți civil de anul trecut. Totul s-a rezolvat până la urmă cu niște condiții

Lumea showbizului a fost marcată de încă o relație cu năbădăi existentă între Ilie și Ioana Năstase. Cei doi însurăței au fost recent în pragul divorțului, Ioana chiar a înaintat actele, numai că sâmbătă, 6 iunie 2020, toată lumea a fost luată prin surprindere de o decizie totală opusă. Cei doi miri s-au cununat religios la Techirghiol, doar în compania prietenilor apropiați.

"Am renunțat la divorț, dar i-am pus anumite condiții lui Ilie. Înainte să fac acest pas a existat o condiție pe care i-am pus-o pentru a face cununia religioasă”, a spus Ioana Năstase.

Drumul de la divorț la nuntă parcurs de Ilie și Ioana Năstase

Ioana și Ilie Năstase și-au început relația încă din septembrie 2018, după ce fostul tenismen divorțase de Brigitte Sfăt, devenită între timp Pastramă după ce s-a măritat cu Florin Pastramă. La 25 aprilie 2019, Ilie și Ioana au decis să intre în următoarea etapă a relației lor și să se cunune civil, însă mariajul lor a fost umbrit ulterior de mai multe acuzații aduse de ambele părți. Ioana Năstase a decis într-un final că dorește să încheie căsnicia, invocând, printre altele, motivul violenței verbale a partenerului ei. ”As minți să spun că există iubire și respect”, spunea ea atunci.

Ce avere are Ilie Năstase, care acum s-a însurat a cincea oară

Înainte să decidă să își unească destinele cu Ioana Simion, fostul mare jucător de tenis din România a mai fost căsătorit cu Amalia Năstase, Alexandra King, Dominique Grazia și Brigitte Sfăt.

Fostul lider în clasamentul ATP este posesorul unui teren de 1.000 de metri pătrați în Moeciu de Jos. Fostul tenisman mai are o casă în București și una de vacanță în Mamaia, ceasuri în valoare de 150.000 de euro, bijuterii de 100.000 de euro și tablouri de 50.000 de euro.

Ilie Năstase este proprietarul unui BMW Z3, unui Mini Cooper, unui BMW X6 și unei motociclete. În bancă are un cont curent de 613.000 de lei (129.000 de euro), plus unul de 35.000 de euro și altul de 187.000 de dolari. Totodată, Ilie Năstase avea în aprilie 2019 și o datorie față de fosta sa soție, Amalia Năstase, în valoare de 2.200.000 de euro.

Ilie Năstase este primul lider al clasamentului ATP

Ilie Năstase a câtigat 83 de titluri ATP în carieră, dintre care două de Grand Slam, la US Open (1972) și la Roland Garros (1973). De patru ori a jucat finalele de Grand Slam: la Roland Garros, la Wimbledon, de două ori, și la US Open. A câștigat de patru ori Turneul Campionilor.

Este primul lider al clasamentului ATP.  Cu echipa României, a jucat de trei ori finala Cupei Davis. În anul 1996, Ilie Năstase a candidat la Primăria Capitalei din partea PDSR, dar a pierdut alegerile, iar în 2012 a obținut un mandat de senator din partea Alianței PSD-UNPR-PC.

Comment As:

Comment (0)