imagine imagine imagine
Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020
No icon

UPDATE - Grupul de Comunicare Strategică: 2121 de cazuri noi de COVID-19. Cel mai mare număr de dece

UPDATE - Grupul de Comunicare Strategică: 2121 de cazuri noi de COVID-19. Cel mai mare număr de decese - 73 şi cel mai mare număr de pacienţi internaţi la ATI - 608

Numărul total al cazurilor de COVID-19 a ajuns la 139.612 marţi, după ce Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că 2.121 de persoane au fost diagnosticate în ultimele 24 de ore, 403 fiind în Bucureşti. De asemenea, 73 de persoane au decedat, iar la ATI sunt internaţi 608 pacienţi. Numărul deceselor şi cel al pacienţilor aflaţi la Terapie Intensivă sunt cele mai mari de la declanşarea pandemiei.

 

” Până astăzi, 6 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 139.612 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 109.898 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 2.121 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, conform datelor transmise marţi.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 518 persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

Până astăzi, 5.121 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 05.10.2020 (10:00) – 06.10.2020 (10:00) au fost raportate 73 de decese (44 bărbaţi şi 29 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria 50-59 de ani, 15 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 de decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 22 decese la categoria de peste 80 de ani.

69 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 3 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.097. Dintre acestea, 608 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 2.540.222 de teste. Dintre acestea 23.476 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.771 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.705 la cerere.

Pe teritoriul României, 11.433 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.834 de  persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 23.695 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 9 persoane.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 1.808 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 246.400 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate luni 2 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 6.766 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franţa, 2.999 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  120 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 7 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite şi câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria şi Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 126 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo şi unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 797 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

 
 
Comment As:

Comment (0)