imagine imagine imagine
Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020
No icon

Nelu Tătaru avertizează: Ne așteaptă o lună grea, de încercare!/ Când va urma pandemia o pantă descendentă

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, avertizează că urmează „o lună grea, de încercare”, în contextul în care în luna septembrie începe noul an școlar, dar sunt organizate și alegerile locale, ceea ce ar putea duce la creșterea numărul de cazuri zilnice COVID-19.

Nelu Tătaru a punctat însă faptul că România ar putea intra pe o pantă descendentă în ceea ce privește numărul infectărilor abia la mijlocul lunii octombrie, doar dacă regulile și precauțiile pentru prevenirea răspândirii sunt respectate de către cetățeni.

Nelu Tătaru avertizează: Ne așteaptă o lună grea, de încercare!

„Este o lună de încercare, este o lună grea şi dacă noi, toţi, vom fi parteneri pentru a respecta regulile, atunci cred că la jumătatea lunii octombrie ne putem gândi la o pantă descendentă. Până atunci nu ne rămâne decât să gestionăm creşterea care noi credem că va fi mai mică în această perioadă. O creştere asumată odată cu deschiderea anului şcolar şi campania electorală”, a declarat ministrul Sănătăţii la TVR.

De asemenea, acesta a reminti ce măsuri trebuie să ia unitățile școlare astfel încât elevii care revin în bănci să fie în siguranță în contextul pandemiei.

Ce măsuri de siguranță se vor lua în școli

„Consiliile de Administraţie ale şcolilor propun Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă scenariul pe care îl va urma acea clasă. Dacă vor opta pentru scenariul 1, faţă în faţă, atunci trebuie să existe acea distanţare de un metru, trebuie să existe masca şi dezinfectant, trebuie să existe acele circuite care se pot regăsi şi la intrarea în şcoală, şi pe holuri în pauze şi în curtea interioară a şcolii. Dacă nu se poate asigura acea distanţare de un metru, există acele separatoare care trebuie puse între cei doi copii”, a reminti Nelu Tătaru.

Ce se întâmplă dacă un elev este bolnav de COVID-19

Ministrul Sănătății a făcut câteva precizări referitoare și la scenariul în care unii elevii vor contracta SARS-Cov-2.

„În momentul în care avem într-o clasă un copil cu infecţie cu SARS-CoV-2, atunci acel copil merge către unitatea spitalicească iar ceilalţi sunt în carantină la domiciliu şi clasa se închide 14 zile. În condiţiile în care avem trei copii în trei clase diferite, aceştia merg către unităţile medicale iar ceilalţi merg în carantină la domiciliu pentru 14 zile şi şcoala se închide”, a explicat acesta.

„Haideţi atunci pentru ce avem vaccin să îl facem”

Ministrul Sănătății a mai anunțat faptul că au fost comandate trei milioane de doze de vaccin antigripal, care vor veni începând cu mijlocul lunii septembrie.

„Anul trecut am avut 1,5 milioane doze de vaccin iar în farmacii s-au vândut circa 500.000 doze de vaccin. Anul acesta avem trei milioane de doze şi, în funcţie de necesitate, o să mai achiziţionăm. Sper ca cei care până acum erau reticenţi să apeleze la vaccinul antigripal. Suntem într-o pandemie cu coronavirus, toţi ne plângem că nu avem un vaccin. Haideţi atunci pentru ce avem vaccin să îl facem”, a îndemnat Nelu Tătaru.

sursa: gandul.ro

Comment As:

Comment (0)