imagine imagine imagine
Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020
No icon

O tânără însărcinată, confirmată cu coronavirus, a murit în timp ce era transferată de la Arad la Timişoara – femeia mai avea patru copii

O tânără însărcinată, care era confirmată cu coronavirus, a murit în timp ce era transferată cu ambulanţa de la Arad la Timişoara.

Direcţiile de Sănătate Publică din cele două judeţe au deschis o anchetă.

Managerul Spitalului Judeţean Timişoara a calificat cazul drept halucinant, indicând neglijenţe din partea celor care au tratat-o pe pacientă.

Tânăra a murit în urma unui stop-cardiorespirator.
Fătul, de asemenea, nu a supravieţuit.

Tânăra de 38 de ani era însărcinată în luna a şaptea şi era internată la Arad, unde a fost depistată cu Coronavirus.

Starea pacientei s-a deteriorat rapid, iar doctorii au decis să o transfere la Timişoara. În timp ce era transportată cu ambulanţa, însă, pacienta a murit în urma unui stop cardio-respirator.

Într-o postare pe Facebook, Managerul Spitalului Judeţean Timişoara s-a arătat extrem de critic asupra doctorilor din Arad în a căror grijă a fost tânăra.

„Astăzi am avut un caz halucinant la Spitalul Județean din Timișoara, din punctul nostru de vedere. O tânără de 38 de ani, însărcinată în 28 de săptămâni, pozitivă COVID-19, transferată de la Spitalul Județean Arad către Maternitatea Bega sau Spitalul de Boli Infecțioase, încă nu știm care, a făcut un stop cardio-respirator în Ambulanță și deci a fost redirecționată către UPU Județean pentru că este cel mai performant din regiune.

Din păcate, pacienta a suferit încă trei stopuri cardio-respiratorii în UPU, iar ultima dată nu a mai putut fi salvată. Atât ea, cât și fătul au decedat. De ce este halucinant cazul? Pentru că din informațiile noastre pacienta a ajuns la Spitalul Județean Arad inițial asimptomatică, fiind depistată pozitiv în urma unui contact cu o altă persoană pozitivă. Nu a fost transferată la Maternitatea COVID-19 din județul Arad, ci a fost ținută la Spitalul Județean Arad inițial în Secția de Chirurgie pentru că acolo există zonă roșie, cu consult ginecologic fără probleme. Atunci când pacienta a început să se decompenseze a fost transferată pe secția ATI a aceluiași spital, unde nu ar mai fi fost urmărită corespunzător. Din informațiile noastre a fost descoperită în această dimineață la raportul de gardă de către un epidemiolog din cadrul DSP Arad, căruia i s-a transmis că acest caz îi depășește. Acest lucru este halucinant având în vedere că pacienta ar fi avut o saturație de oxigen de 70%, mult sub limita obligativității intubării, fiind deci un caz clasic de ATI. Fiindcă pacienta nu avea probleme ginecologice, dacă ar fi ajuns la noi la timp, noi am fi internat-o direct pe secția ATI pentru că exact acolo se face managementul unui caz care se agravează. O simplă intubare făcută la timp ar fi ajutat la salvarea a două vieți omenești, dintre care a unui făt. Astfel de întâmplări sunt oripilante și de neacceptat!”, a scris Raul Pătraşcu.

Tânăra însărcinată era mamă a încă patru copii

Comment As:

Comment (0)