imagine imagine imagine
Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020
No icon

IPS Calinic a fost întronizat Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor

Înaltpreasfinţitul Calinic a fost întronizat duminică drept Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, după ce fusese ales în această calitate pe 21 iulie de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. La eveniment au participat câteva sute de credincioşi, care nu au respectat întru totul măsurile de distanţare fizică, conform unor imagini apărute în presa locală. 

Ceremonia a avut loc în incinta Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, Sfânta Liturghie fiind săvârşită de IPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Petru, mitropolitul Basarabiei, IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, PS Ignatie, episcopul Huşilor, PS Antonie, episcop de Bălţi, PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud şi PS Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. „Astăzi, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, sărbătorim cu multă bucurie, împreună cu întreaga Biserică Ortodoxă Română, dar mai ales împreună cu clerul şi credincioşii din această eparhie, întronizarea Înaltpreasfinţiei Voastre ca nou Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Calităţile misionare, pastorale şi edilitare, arătate în slujirea de Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, timp de aproape 30 de ani, ne îndreptăţesc să avem speranţa că slujirea de Chiriarh al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, pe care o începeţi astăzi, va fi o lucrare rodnică, binecuvântată de Dumnezeu şi folositoare Bisericii şi poporului român”, a transmis PF Daniel mesajul său, fiind citit la finalul liturghiei

 IPS Teofan a vorbit la rândul său despre misiunea de continuare a moştenirii lăsate de IPS Pimen, pe care l-a numit „păstorul cel bun şi ferm al Bisericii lui Hristos din Moldova de Sus”. „Aflat în lumina cea neînserată a Împărăţiei celei veşnice, Părintele Arhiepiscop Pimen rosteşte împreună cu Sfântul Apostol Pavel: «Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit». În acelaşi duh, nădăjduim să se arate şi lucrarea Preasfinţitului Calinic, arhiepiscopul ales al Sucevei şi Rădăuţilor, căruia ne adresăm împreună cu Sfântul Apostol Pavel: «luptă-te lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat bună mărturie înaintea multor martori»“, a spus IPS Teofan în mesajul său, care poate fi citit integral pe site-ul doxologia.ro.

Comment As:

Comment (0)