imagine imagine imagine
Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020
No icon

Florin Cîţu, despre controlul la Primăria Capitalei: Legea a fost încălcată în toate aspectele inves

Florin Cîţu, despre controlul la Primăria Capitalei: Legea a fost încălcată în toate aspectele investigate de Ministerul Finanţelor/ Inspecţia Economică este în control la cinci dintre companiile municipale şi le vom controla pe toate

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, afirmă că în această perioadă este definitivat controlul început în luna februarie la Primăria Capitalei, iar ”legea a fost încălcată în toate aspectele investigate de Ministerul Finanţelor”. Ministrul precizează că Inspecţia Economică (IE) este în control la cinci dintre companiile municipale şi vor fi controlate toate.

 

”La începutul anului, în februarie, Inspecţia Economica din MFP a început un control la Primăria Municipiului Bucureşti. PMB a fost «ocolita» foarte mulţi ani de astfel de controale. Controlul a fost întrerupt pe perioada stării de urgenţă dar este definitivat acum. Voi prezenta mai multe detalii în cadrul declaraţiilor de presă pe care le fac săptămânal de la MFP. Până atunci, vă pot spune că legea a fost încălcată în TOATE aspectele investigate de MFP”, a transmis, marţi, Florin Cîţu.

Acesta anunţă că în prezent sunt verificate cinci dintre companiile municipale.

”În acest moment IE este în control la 5 companii ale MB şi le vom controla pe TOATE. V-am promis că voi elimina risipa şi furtul banului public din TOATE instituţiile publice. Aşa voi face”, a mai transmis Cîţu.

La începutul anului, Florin Cîţu anunţa că va face un control la Primăria Capitalei şi la companiile din subordine, întrucât instituţia nu a mai fost controlată de zece ani de zile.

Ministrul afirma că această coincidenţă este ”bizară”, Primăria Bucureşti fiind condusă de 10 ani de către PSD.

”Vrem să ştim dacă banii au fost folosiţi în interesul românilor sau au ajuns în buzunarele celor de la PSD”, a spus atunci Cîţu.

Primarul general Gabriela Firea a declarat, toto atunci, că nu se teme de niciun control şi aşteaptă cu pâine şi sare orice controlori, Primăria Capitalei fiind cea mai controlată instituţie din ţară.

Firea a afirmat că a vrut 50 de controale de la diferite instituţii, unele fiind trimise de către colegii săi de la PSD. Primarul general afirma că Primăria Bucureşti este ”o instituţie sub asediu” şi i-a cerut ministrului Finanţelor să nu facă abuzuri.

 
 
Comment As:

Comment (0)