imagine imagine imagine
Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020
No icon

Noi detalii despre jaful de la bancomatele din Otopeni: Autorii purtau măști sanitare

Autorii atacului cu explozibil la două bancomate din Otopeni aveau fețele acoperite cu măști chirurgicale și erau îmbrăcați în pelerine verzi când au comis atacul. Anchetatorii au stabilit și metoda folosită pentru a arunca în aer bancomatele: așa-numita „pizza slide”, adică introducerea materialului exploziv prin fanta pentru bani a bancomatului și care îi permite autorului să se îndepărteze înainte de explozie.

 

„Părerea mea este că aveau niște măști din acestea folosite de marea majoritate a populației, pentru uz medical”, aspus Cristian Gheorghe, comisar șef adjunct al Direcției de Investigatii Criminale, într-o conferință de presă.

Polițiștii au deja suspecți în acest caz și așteaptă rezultatele expertizei criminalistice pentru a vedea ce substanțe explozive au fost folosite.

Gheorghe spune însă că această metodă de furt nu este una des folosită în România.

„La nivel național, spargerile sau furturile din bancomate cu explozibil nu sunt un fenomen. De la începutul anului avem 5 cauze și a 6-a e cea de ieri. Nu putem spune că ar putea crea la un moment dat o problemă. Sunt 5 cauze în 9 luni de zile și în aceste cinci cauze poliția a identificat și arestat autorii. Modul de operare diferă, unele au fost cu exploziv solid, cum a fost ieri, unele au fost cu gaz”, a precizat el.

Potrivit lui Gheorghe, dispozitivul exploziv folosit nu este militar, ci artizanal.

„A fost destul de bine confecționat. E un mod de operare destul de folosit în afară. I se spune pizza slide în limbaj de specialitate. Nu prea ai cum să-l greșești”, a spus el.

Ofițerul a spus că încă nu s-a stabilit dacă mașina incendiată descoperită ieri are sau nu legătură cu furtul de la Otopeni.

digi24

Comment As:

Comment (0)