imagine imagine imagine
Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020
No icon

Înveți să-ți îngrijești bebelușul

Copilul nu vine cu manual de instrucțiuni. La Maternitatea Cuza-Vodă se reiau cursurile gratuite pentru proaspeții părinți

Nașterea unui copil dorit este o binecuvântare pentru familie însă nu vine cu manual de instrucțiuni. De aceea, teama de necunoscut, gândul că trebuie să îngrijești și să crești o mână de om care depinde în totalitate de tine te lasă și fără aer. Cum mă voi descurca, voi ști de ce are nevoie, voi fi un părinte bun, sunt doar câteva dintre întrebările care își fac de cap și îți încurcă mâinile și dorința de a fi un părinte responsabil.

Maternitatea Cuza Vodă reia cursurile dedicate părinților care aleg ca venirea copilului lor pe lume să fie ajutată de medicicii și asistentele maternității. După aproape 5 luni în care cursul a fost pus pe pauză din cauza situației epidemiologice care, de altfel, nu s-a incheiat dar pe care am învățat cât de cât să o gestionăm. Pe site-ul instituției este rubrica dedicate Școlii părinților, unde aceștia se pot înscrie și în funcție de înscrieri este și ordinea de participare la curs.

Prezenţa la curs se va face în ordinea înscrierii, mâine (n.r. - 31 iulie) urmând să participe primele cinci familii care confirmă, prin comentariu la postare, nu prin mesaj în privat, participarea. Următorii înscrişi sunt aşteptaţi săptămâna viitoare, tot în ordinea confirmării participării. Participanţii vor fi anunţaţi pe pagină, în jurul orei 18:00, zilnic. Cu convingerea că activitatea noastra, adaptată condiţiilor de pandemie, va fi la fel de fructuoasă, vă mulţumim pentru încredere şi interes şi vă aşteptăm cu drag”, au precizat membrii echipei „Şcoala părinţilor”.

La curs vor participa câte 5 familii (mamă și tata) sau 10 persoane dacă este vorba de familii monoparentale. Participanții vor primi diploma de absolvire iar tatălui i se asigură 10 zile de concediu suplimentar, timp în care își poate pune în practică cunoștințele acumulate.

Părinții înscriși și programați, vor purta mască înainate de a intra pe ușa principală în spital însă înainte vor fi supuși triajului epidemiologic și vor fi termometrizați pentru a evita orice risc de răspândire a infecției cu SARS COV 2.

Cursurile se vor desfășura de luni până vineri de la ora 10 în Amfiteatrul B3 al maternității.

Comment As:

Comment (0)