imagine imagine imagine
Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020
No icon

UAIC are grădină senzorială

Copiii angajaţilor şi studenţilor Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" (UAIC) din Iaşi precum şi copiii de la Grădiniţa şi Şcoala "Junior" au prilejul să se joace gratuit într-o grădină senzorială, care a fost inaugurată, marţi, în parcul Titu Maiorescu.

Grădina senzorială a fost amenajată în cadrul proiectului "Spaţii inovatoare de învăţare pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 11 ani (TELESPA)". Proiectul aparţine Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, care îşi doreşte implicarea în dezvoltarea de instrumente de învăţare non-formală.



"Această grădină senzorială completează armonios dimensiunea formală a actului educaţional săvârşit aici. Universitatea are grădiniţă, are şcoală primară, am început demersurile pentru gimnaziu şi liceu. Ne propunem să oferim servicii educaţionale complete pentru toate etapele de învăţare: de la grădiniţă, şcoală primară, liceu, licenţă, masterat şi doctorat. Am beneficiat de sprijinul Primăriei Iaşi pentru implementarea proiectului", a spus Tudorel Toader, rectorul UAIC.

Conform reprezentanţilor UAIC, investiţia este în valoare de peste 25.000 lei.



Grădina senzorială inagurată la UAIC deţine materiale educaţionale de exterior destinate procesului de învăţare, structurate pe domenii de dezvoltare specifice vârstelor mici prin integrarea tuturor simţurilor. Copiii îşi pot exersa astfel simţul tactil pe spirale senzoriale de diferite texturi, un glob pământesc gigant, panouri tip staţie meteo sau pot juca diferite jocuri educative. Simţul auditiv poate fi stimulat prin staţia muzicală dotată cu tobe Bongo sau cu xilofonul gigant. Simţul vizual va fi pus la încercare în tunelul culorilor, la băncuţa curcubeu sau la panourile cu iluzii optice. Jardinierele cu flori sau panourile cu plante aromatice vor solicita din plin simţul oflactiv, iar mini-bar-ul pentru ververiţe sau căsuţa pentru păsări vor provoca simţul gustativ.

Grădina mai conţine echipamente care stimulează termorecepţia, precum termometre, stropitori, măsuţă pentru nisip şi apă, cronocepţia - un ceas solar şi clepsidre, echilibriocepţia - tobogane, fotolii suspendate, balansoare, sau sensibilitatea proprioceptivă - oglinzi deformatoare şi oglinzi convexe.



Accesul în grădina senzorială este gratuit doar pentru copiii angajaţilor şi studenţilor UAIC şi copiii de la Grădiniţa şi Şcoala "Junior", care aparţine universităţii.

Prezent la conferinţa de presă, primarul Mihai Chirica a declarat că şi municipalitatea are în curs de amenajare o grădină senzorială destinată persoanelor cu dizabilităţi.

"Avem şi noi o astfel de iniţiativă, dar noi ne-am îndreptat atenţia spre o altă parte a populaţiei, persoane cu dizabilităţi. Ne dorim ca şi copiii şi adulţii să îşi poată desfăşura activităţi recreative. Pentru mine este surprinzător de plăcut că Universitatea se implică în astfel de proiecte. Toată lumea se aşteaptă ca universitatea să se ocupe de oameni maturi, oameni de peste 18 ani care se gândesc la realizarea unei cariere profesionale, întocmirea unei familii, mai puţin să se preocupe de educarea celor mai mici dintre noi", a declarat primarul Mihai Chirica. AGERPRES

Comment As:

Comment (0)