imagine imagine imagine
Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020
No icon

Guvernul a aprobat suplimentarea cu 500 a posturilor din învăţământul preuniversitar, în anul şcolar

Guvernul a aprobat suplimentarea cu 500 a posturilor din învăţământul preuniversitar, în anul şcolar 2020-2021

Numărul de posturi necesare pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţii în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, în anul şcolar 2020-2021, a fost suplimentat cu 500, printr-o hotărâre de Guvern adoptată joi.

În şedinţa de Guvern de joi, a fost adoptată o hotărâre pentru ocuparea a 500 de posturi în sistemul de învăţământul preuniversitar, personal didactic şi nedidactic.

"Este o necesitate impusă de situaţia actuală în care în multe unităţi de învăţământ preuniversitar avem în acest moment deficienţe, un personal deficitar în ceea ce priveşte asigurarea atât a activităţilor auxiliare învăţământului, cât şi a activităţilor didactice", a explicat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, decizia a fost adoptată cu obiectivul de a nu fi prejudiciat dreptul la educaţie al elevilor, în contextul în care, în 1 septembrie, noul an şcolar 2020-2021 a început în condiţiile prevăzute de starea de alertă.

"Astfel, organizarea activităţilor didactice pe durata stării de alertă presupune dispunerea unor măsuri stricte de igienă şi distanţare socială, fapt care determină micşorarea efectivului de elevi la clasă, cu creşterea exponenţială a numărului de clase şi, implicit, a numărului de posturi", arată Ministerul Educaţiei.

Ca urmare a hotărârii aprobate joi, numărul total de posturi din învăţământul preuniversitar de stat, inclusiv în învăţământul special, în centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională este de 285.960.

În anul 2020, cheltuielile bugetare se vor face cu încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Educaţiei şi Cercetării, urmând ca în viitorii ani financiari, cheltuielile bugetare să se realizeze cu încadrarea în fondurile aprobate prin legile bugetare anuale.

 
 
Comment As:

Comment (0)