imagine imagine imagine
Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020
No icon

Iaşul organizează prima conferinţă care are drept temă infectarea cu virusul Sars CoV-2

Începând de astăzi, Iaşul organizează prima conferinţă de Boli Infecţioase care are drept temă infectarea cu virusul Sars CoV-2.

Toate prelegerile şi evenimentele din cadrul conferinţei vor avea loc online.

Manifestarea este organizată de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, în colaborare cu Societatea Română de Boli Infecţioase şi Spitalul de specialitate din Iaşi. Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Carmen Dorobăţ, a precizat că vor fi prezenţi peste 300 de participanţi din toate centrele universitare medicale din România:

„La această conferinţă avem înscrişi, în momentul de faţă, peste 300 de participanţi. Ar fi de subliniat că vor avea prelegeri nume de elită ale medicinei din România, colegi de la Bucureşti, Constanţa, Craiova, Timişoara, Cluj, Târgu Mureş, din toate centrele universitare ale ţării. Această infecţie care priveşte infecţia cu Sars CoV-2, reclamă din partea noastră, a infecţioniştilor o interrelaţie permanentă cu alţi colegi, aşa cum de fapt ne-a obişnuit deja în ultima perioadă şi, este vorba de neurologi, nefrologi, psihiatri, cardiologi, s.a.m.d.”

Carmen Dorobăţ a mai spus că în cadrul manifestării vor fi desprinse primele concluzii, de etapă, deoarece concluziile finale vor putea fi trase de abia peste câţiva ani, când se va încheia pandemia.(radioiasi)

Comment As:

Comment (0)